Despre noi

Asociația de Dans Popular a Maghiarilor din România a fost înființată în anul 1991, iar de atunci a trecut prin mai multe schimbări de președinți și de sediu. Din 2006, își desfășoară activitatea în forma ei actuală, cu sediul  în Sfântu Gheorghe, în Casa Míves.

Asociația de Dans Popular a Maghiarilor din România este o grupare de elită a ansamblurilor profesioniste și neprofesioniste, funcţionând ca o organizație-umbrelă, cu 53 de membri.

Conform Statutului, Asociația desfăşoară următoarele activități: cursuri legate de dansul și de muzica populară, festivaluri tradiţionale, organizarea de întâlniri în domeniul folclorului coregrafic, gestionarea arhivei fondată în anul 2006, accesare de finanțări şi derulare de proiecte folclorice, organizarea de diverse festivaluri și cursuri în fiecare an, comunicare continuă cu membrii Asociației şi acţiuni de sprijin reciproc, informarea membrilor despre festivaluri, editarea publicațiilor profesionale. Asociaţia are drept scop  păstrarea tradițiilor din Transilvania, prin urmare organizează şi sprijină acţiuni şi evenimente care contribuie, direct sau indirect, la ocrotirea şi promovarea folclorului muzical şi coregrafic autentic. Un loc foarte important în activitatea Asociaţiei îl ocupă ajutorul acordat pedagogilor, instructorilor  și tuturor celor interesați de cultura populară.

Din anul 2015, Asociaţia şi-a extins activitatea, prin preocupări de arhivare și publicare a colecțiilor de dans și muzică populară. Toate aceste preocupări s-au concretizat în Proiectul ”Roots in Our Move”s.  Pe pagina web, special dedicată acestui Proiect (www.folkmedia.ro), sunt accesibile colecții prelucrate, cu o durata totală de 200 de ore.

În anul 2018, Asociația a lansat un alt proiect, intitulat ”Baza de date a dansului popular din Transilvania”. Scopul Proiectului:  realizarea de înregistrări video cu dansatori care, datorită experienţei lor, au devenit maeştri în executarea unei suite de dansuri populare. Într-un film cu durata de o oră, aceşti maeştri ai dansului popular prezintă dansurile specifice unei regiuni și metoda lor de predare.

Asociația de Dans Popular a Maghiarilor din România s-a reînnoit de mai multe ori, odată cu proiectele pe care le-a conceput şi finalizat, în acord cu nevoile de cunoaştere, comunicare şi exprimare artistică ale membrilor săi, dar şi în pas cu provocările timpului şi spaţiului cultural în care trăim. În acest fel, Asociaţia păstrează tradiţiile folclorului muzical şi coregrafic din Transilvania şi le valorifică / promovează, punând bazele unor noi tradiţii, specifice secolului XI.

 

Din 2020, din conducerea Asociației de Dans Popular a Maghiarilor din România fac parte:

Virág Endre, președinte

Fülöp Ágnes, vicepreședinte

Kovács Hajnal, vicepreședinte

 

Codul Unic de Înregistrare a Asociației: 9971635

Share:
Facebook
Twitter
Email
Print

Evenimente

Roots in our moves

Abonați-vă la newsletter-ul nostru!

Dacă doriți să primiți mesaje legate de evenimentele și proiectele noastre, vă rugăm introduceți numele și adresa Dvs. de e-mail.  Datele Dvs. vor fi folosite exclusiv pentru a vă informa despre evenimentele și proiectele noastre.